Mi-e sufletul
de Emil Brumaru
Mi-e sufletul împins de rouă
În groapa unui crin adânc.
Mă ţin cu mâinile-amândouă
De marginile lui şi plâng.
Nu vreau miresmele să-mi umple
Gura cu fluturi, nici lumini
Să mă îmbrace-n raze scumpe
Cu nasturi ticălos de fini.
Ci îmi doresc o portocală
Mare şi grea (oh, pe-ntuneric!)
Ca să mă joc în pielea goală
Cu trupu-i copilin şi sferic.